Se poate trăi fără dușmani? Aparent, nu. În timpul
Războiului Rece, atotputernica mașinărie de propagandă a Uniunii Sovietice a
încercat să convingă popoarele din Europa de Est, sateliți ai Kremlinului, că
inamicul comun al utopicului ținut al
păcii era militarismul american.
Pentru a demoniza dușmanul, se foloseau formule verbale precum Washington sau Alianța Atlantică. Și
pentru a-i liniști pe locuitorii din lumea socialistă, era suficientă expunerea
Porumbelului Păcii al lui Picasso.
Diafanul împotriva rachetelor. Puritatea contra perversității. Estul își
confecționase un inamic teribil, pe unchiul
Sam.
La rândul său, Occidentul îl avea pe al său: Ursul rus. Aceste simboluri păreau să fi fost eliminate din
limbajul corect politic după summitul de la Malta, la sfârșitul lui 1989, când amabilul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a cedat farmecului unui
tenace George Bush, liderul noii ordini
mondiale. Doi ani mai târziu, liderii din Rusia, Bielorusia și Ucraina
semnau un document care prevedea decesul imperiului sovietic: Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice
își încetează existența ca entitate de drept…
Ce s-a întâmplat ulterior este cunoscut în mare măsură. Țările europene
situate în zona influenței Moscovei au părăsit blocul, preferând economia de
piață de invidiat, precum și opțiunea strategico-militară întrupată în NATO. O
soluție pragmatică, ce ar fi trebuit să se vadă în bunăstarea economică a
națiunilor Europei de Est. Dar râvnitele fonduri europene și fondurile
atlantice substanțiale nu au ajuns la destinatarii lor; fantoma corupției
traversează întregul continent european.
Schimbările? Adevărul este că au fost schimbări. În
ultimii ani, chiar la finalul mandatului lui Barack Obama, distins în mod
nefericit cu Premiul Nobel pentru Pace, trupele americane cantonate în Germania
și în Țările de Jos au fost trimise în Polonia, România și Țările Baltice, la
granița cu noul inamic: Federația Rusă.
Operațiunea, ușor de înțeles din punct de vedere al experților militari,
s-a transformat într-un nou Război Rece, cu argumentația ideologică respectivă.
Răii sunt cei dintotdeauna, rușii, dușmanii libertății, al căror obiectiv final
este distrugerea democrației occidentale.
Media din țările răsăritene au activat din nou strategiile de propagandă
din anii 50 și 60 din secolul trecut. Dar, de această dată, își concentrează tirul
în direcția Moscovei. Abundă informațiile despre obiectivele perverse ale
Kremlinului în Europa. Trebuie subliniat faptul că argumentele prezentate de comentatorii
politici din zonă coincid cu concluziile rapoartelor oficiale realizate de
Pentagon, Casa Albă sau Departamentul de Stat.
Pe scurt: e limpede că de la Kremlin se încearcă o infiltrare în afacerile interne
ale țărilor occidentale pentru a le slăbi sistemul politic, pentru a sprijini
extremiștii de dreapta și de stânga, ca să alimenteze starea de nemulțumire, să
încurajeze activitățile grupurilor sau grupărilor pro ruse sau antioccidentale,
să militarizeze societatea, să infiltreze presa și păturile sociale, să
justifice politica Rusiei în fața unei opinii publice credule europene.
Acestei strategii pe termen scurt și mediu i se adaugă amestecul în
campaniile electorale din Franța și Statele Unite ale Americii, precum și în
afacerile interne din Paris, Berlin și Londra (Brexit), fără să uităm avalanșa
de știri false care invadează rețelele sociale, cum e cazul procesului de
independență catalan.
La nivel intern, propagada rusească încearcă să justifice operațiunile de
destabilizare, protejându-se cu argumente grosolane și primitive, cum ar fi: în
Occident sunt prea mulți atei, musulmani, homosexuali, pedofili și falși
refugiați sirieni care se ocupă cu violarea femeilor creștine. Un discurs demn
de propaganda nazistă…
Până aici cu incriminările politologilor din Europa de Est. În mod curios,
presa țărilor din prima linie a frontului
nu pare interesată să abordeze tema manipulării/intoxicării realizate de
contraputerea mediatică occidentală. Pentru că și aceasta există…
