Uneori, candoarea
politicienilor ne emoţionează. Însă ar trebui să ne întrebăm dacă
acţiunile lor sunt consecinţe ale ingenuităţii, purităţii, onorabilităţii
acestor personaje publice, sau ale relei lor credinţe mascate de o pojghiţă
extrem de subţire de bunătate.
Adevărul este
că viaţa acestor greşit numiţi guvernanţi se caracterizează prin zigzagul
şi bâlbâiala continue, prin dorinţa de a-i mulţumi pe fani şi pe detractori.
Asta creează situaţii rocamboleşti, care duc cu gândul la librete de operetă.
Şi totuşi…
În urmă cu doar
câteva săptămâni, după atentatul împotriva săptămânalului francez Charlie
Hebdo, Casa Albă a anunţat organizarea unui summit mondial despre terorism. E
adevărat că Administraţia Obama nu a fost prezentă la uriaşa mobilizare
împotriva jihadismului, care a strâns în capitala Franţei 50 de şefi de stat şi
de guvern. O simplă greşeală de calcul?
De fapt,
preşedintele Statelor Unite a convocat celebrul summit împotriva terorii
schimbând parametrii. La întâlnire nu s-a vorbit despre jihadism, nici despre
terorismul islamist, termeni adoptaţi de Administraţia Bush după atentatele din
11 septembrie 2001, ci despre… extremismul violent, un eufemism valabil pentru
aproape toate situaţiile de conflict.
Aparent,
dorinţa preşedintelui a fost să nu-i supere pe musulmani. De aceea, summit-ul
nu a abordat problema războaielor religioase, crimele comise de Statul Islamic
sau influenţa crescândă a tentacularei Al Qaeda în ţările Asiei şi Africii.
Dimpotrivă, s-a vorbit despre necesitatea de a canaliza ţări ca Irak şi Siria
pe drumul care duce spre democraţie. Cuvinte lăudabile? Vorbe goale? De fapt,
majoritatea analiştilor americani consideră că problema nu este Statul Islamic,
nici Al Qaeda; trebuie identificate şi analizate rădăcinile nemulţumirii care a
dus la conflict. O nemulţumire care a fost creată şi alimentată de acţiunile
marilor puteri occidentale.
În mod curios,
la summit-ul lui Obama a fost prezentă o delegaţie rusă consistentă, condusă de
Alexander Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei
Ruse, urmaşa fostei KGB. Numele lui Bortnikov apare pe lista neagră a înalţilor
funcţionari moscoviţi care însoţeşte mult trâmbiţatele sancţiuni împotriva
Rusiei. Şi mai ciudat: directorul FBI nu a fost invitat la
reuniune. O parte a presei a semnalat o întâlnire discretă între
vicepreşedintele Joe Biden cu reprezentanţi ai asociaţiilor islamice
nord-americane, acuzate că au finanţat, în trecut, mişcări radicale din
Orientul Mijlociu. Asta e ceea ce în limbajul militar se cunoaşte ca a-ți privi dușmanul cu
ură?
Un detaliu
interesant: la doar câteva ore de la încheierea summit-ului de la Casa Albă, la
Riad se inaugura o conferinţă mondială despre lupta împotriva… terorismului
islamist, sponsorizată de monarhiile Golfului. La întâlnire au fost prezenţi
reprezentanţi ai caselor regale, politicieni, profesori şi doctori în teologie
musulmană, dispuşi să aibă un dialog despre posibila, deşi puţin probabila
eradicare a mişcărilor radicale cu orientare religioasă. Se ştie că atât Al
Qaeda, cât şi Statul Islamic s-au creat datorită subvenţiilor aportate de
prinţii şi şahii zonei. Pe scurt: o altă versiune a răspusului cu ură față de
inamic?
Mai aproape de
noi, pe Batrânul Continent, spiritele sunt încinse din cauza deciziei
premierului ungar, Viktor Orban, de a primi, pe pământ comunitar, pe
preşedintele rus, Vladimir Putin. Actualul chiriaş de la Kremlin a fost primit
cu toate onorurile într-un stat membru al Uniunii Europene, care s-a angajat, cu
mai puţin de un an în urmă, să îngheţe relaţiile cu Moscova, după anexarea
Crimeei. Dar Putin venea să discute afaceri cu autorităţile de la Budapesta;
afaceri profitabile, precum furnizarea de gaz rusesc şi posibila construcţie a
unei centrale nucleare concepută şi finanţată de Rusia.
Diplomaţia UE
s-a văzut obligată să îşi manifeste dezacordul faţă de comportamentului lui
Orban. Dar, premierul ungar nu a stat la îndoială şi a pus lemne pe foc cu un
comentariu: “Suntem convinşi că lăsarea Rusiei în afara Europei ar fi
iraţional”. Partenerii europeni au răspuns cu tăcerea: nu trebuie să uităm că
40% din gazul pe care îl consumă Germania provine din… Federaţia Rusă.
Pe scurt: de ce să-ți mai privești dușmanul cu ură?
No hay comentarios:
Publicar un comentario